Am început să scriu în ideea în care o să- i fac de cacao pe organizatorii iarmarocului. Mi-e greu să fiu obiectivă, aşa că, renunţ pe moment şi, profit de atenţia captivată (poate) de titlu, pt a-mi descarca sufleţelul.
Tinuţa e tristă! Dap. Şi o zice în gura mare, pe blog, că poate aşa o să treacă mai repede. Poate e de la primăvară-vară. Trecerea de la un sezon la altul mă debusolează mereu. Sau poate e de la faptul că sunt înconjurată de oameni şi mă simt mai tot timpul singură. Sau poate e de la faptul că nu sunt obişnuită cu lumea, ca "om mare".
Nu ştiu care e motivul, dar în mod sigur e unul mare şi bun, pt că doare al dracului de tare. Dacă stau totuşi să despic mai tare firul amintirilor, e posibil ca starea asta de cacao să se datoreze celei mai grele relaţii în care am fost vre-o dată; aceea cu Marius (zis Mimi). He heee...relaţia cu Mimi, e una complexă şi complicată totodată. A început în joacă, a continuat din inerţie şi s-a terminat din neglijenţă. Pesemne că creieraşul meu nu e suficient de dezvoltat încât să ia lucrurile ca atare, pur şi simplu. Noooo...el trebuie să despice firul în patru, să vadă şi să ştie tot, să înţeleagă ce, de ce, cum, când, unde, pt ce...şi mai ales pt cine. Adică, pt CE a trecut mai bine de un an jumate? DE CE a durat atât? CUM s-a ajuns aici? CÂND am încetat să ştiu cine sunt? UNDE eram când se petreceau schimbările din viaţa mea? PT CE am luptat cu atâta frenezie? Şi mai ales, PT CINE plâng acum? (nu te impacienta, nu plâng chiar în momentul ăsta, dar starea generală cam asta e)
La majoritatea întrebărilor, nu se merită răspuns. Una singură m-a făcut să le înşir pe toate: pt cine? Răspunsul, care este mai mult sau mai puţin evident, este simplu: pt mine. Da, da! Pt mine. Plâng pt că nu ştiu niciodată să trag jarul pe turtica mea, pt că nu pot să mă bucur de nimic singură, pt că vreau mereu să scot din căcat pe oricine, pt că nu pot să fiu răutăcioasă până la capăt, pt că nu vreau să fiu "cea mai bună", iar lumea mă judecă pt asta, plâng pt că am impresia că toată lumea e bună şi că nimeni nu vrea să facă rău nimănui, pt că soarele arde mai rău de la an la an, iar noi ne poticnim în tot felul de tâmpenii, în loc să trecem cât mai repede peste ce nu ne place sau "nu face de noi" şi să apucăm cu ambele mâini frânturile de bucurie pe care ni le mai aruncă Viaţa.
Sentimentală şi vulnerabilă. Ei, da. Pot să fiu şi aşa. De fapt, nu "pot"; aşa sunt. Că-i rău sau bine, ce mai contează? Nu poţi schimba unele lucruri în viaţă, iar la mine, ăsta-i sigur unul din lucrurile alea.
Aşa că, dragă prietene/amice/cunoscut/necunoscut, ia aminte! Decât să te prefaci că simţi, că vrei, sau că ai trăit ca mine, mai bine gândeşte-te de două ori, uită-te puţin în oglindă, uită-te la trecut, imaginează-ţi puţin viitorul, şi apoi începe o discuţie cu mine. Altfel, o să intrii pe lista acelora care au pus o cărămidă la temelia stării mele de "nu bine".
Iar pt cei cărora nu sunt încă în stare să le spun tot adevărul în faţă, curaj(!); uneori pot să continui cu brio, cu toate că abordarea mă omoară. :)
Acestea fiind spuse, la iarmaroc a fost Naşpa! Frig (evident, nu organizatorii au fost de vină), scump (vina aparţine în totalitate organizatorilor) şi o mare dezorganizare, foarte meticulos organizată (pe asta din urmă cred c-o las în seama hazardului...)!
Vă salut!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu