colours of freedom

Iar-maro(c)!

Am început să scriu în ideea în care o să- i fac de cacao pe organizatorii iarmarocului. Mi-e greu să fiu obiectivă, aşa că, renunţ pe moment şi, profit de atenţia captivată (poate) de titlu, pt a-mi descarca sufleţelul.

Tinuţa e tristă! Dap. Şi o zice în gura mare, pe blog, că poate aşa o să treacă mai repede. Poate e de la primăvară-vară. Trecerea de la un sezon la altul mă debusolează mereu. Sau poate e de la faptul că sunt înconjurată de oameni şi mă simt mai tot timpul singură. Sau poate e de la faptul că nu sunt obişnuită cu lumea, ca "om mare". 

Nu ştiu care e motivul, dar în mod sigur e unul mare şi bun, pt că doare al dracului de tare. Dacă stau totuşi să despic mai tare firul amintirilor, e posibil ca starea asta de cacao să se datoreze celei mai grele relaţii în care am fost vre-o dată; aceea cu Marius (zis Mimi). He heee...relaţia cu Mimi, e una complexă şi complicată totodată. A început în joacă, a continuat din inerţie şi s-a terminat din neglijenţă. Pesemne că creieraşul meu nu e suficient de dezvoltat încât să ia lucrurile ca atare, pur şi simplu. Noooo...el trebuie să despice firul în patru, să vadă şi să ştie tot, să înţeleagă ce, de ce, cum, când, unde, pt ce...şi mai ales pt cine. Adică, pt CE a trecut mai bine de un an jumate? DE CE a durat atât? CUM s-a ajuns aici? CÂND am încetat să ştiu cine sunt? UNDE eram când se petreceau schimbările din viaţa mea? PT CE am luptat cu atâta frenezie? Şi mai ales, PT CINE plâng acum? (nu te impacienta, nu plâng chiar în momentul ăsta, dar starea generală cam asta e)

La majoritatea întrebărilor, nu se merită răspuns. Una singură m-a făcut să le înşir pe toate: pt cine? Răspunsul, care este mai mult sau mai puţin evident, este simplu: pt mine. Da, da! Pt mine. Plâng pt că nu ştiu niciodată să trag jarul pe turtica mea, pt că nu pot să mă bucur de nimic singură, pt că vreau mereu să scot din căcat pe oricine, pt că nu pot să fiu răutăcioasă până la capăt, pt că nu vreau să fiu "cea mai bună", iar lumea mă judecă pt asta, plâng pt că am impresia că toată lumea e bună şi că nimeni nu vrea să facă rău nimănui, pt că soarele arde mai rău de la an la an, iar noi ne poticnim în tot felul de tâmpenii, în loc să trecem cât mai repede peste ce nu ne place sau "nu face de noi" şi să apucăm cu ambele mâini frânturile de bucurie pe care ni le mai aruncă Viaţa.

Sentimentală şi vulnerabilă. Ei, da. Pot să fiu şi aşa. De fapt, nu "pot"; aşa sunt. Că-i rău sau bine, ce mai contează? Nu poţi schimba unele lucruri în viaţă, iar la mine, ăsta-i sigur unul din lucrurile alea. 

Aşa că, dragă prietene/amice/cunoscut/necunoscut, ia aminte! Decât să te prefaci că simţi, că vrei, sau că ai trăit ca mine, mai bine gândeşte-te de două ori, uită-te puţin în oglindă, uită-te la trecut, imaginează-ţi puţin viitorul, şi apoi începe o discuţie cu mine. Altfel, o să intrii pe lista acelora care au pus o cărămidă la temelia stării mele de "nu bine".

Iar pt cei cărora nu sunt încă în stare să le spun tot adevărul în faţă, curaj(!); uneori pot să continui cu brio, cu toate că abordarea mă omoară. :)

Acestea fiind spuse, la iarmaroc a fost Naşpa! Frig (evident, nu organizatorii au fost de vină), scump (vina aparţine în totalitate organizatorilor) şi o mare dezorganizare, foarte meticulos organizată (pe asta din urmă cred c-o las în seama hazardului...)!

Vă salut!

Bună seara!

Dat fiind faptul că am intrat în 2010 de aproape jumătate de an, iar eu nu m-am sinchisit să mai postez ceva pe blog, până acum, mi-am zis că a venit momentul să iau situaţia în mâini, să apuc taurul (comunal) de coarne şi să îmi dreg niţel tastele.

Am început să folosesc diacritice. Pare mai "de om mare", dar mi-a redus viteza de dactilografiere la jumătate, ca să nu mai zic de faptul că nu mai pot să fac nici o "mămăligă" cum trebuie, pe prea-minunatul mess :)).

Datorită climei aproximativ deşertice, cu care ne acomodăm mai mult sau mai puţin voit, m-am ales cu gât iritat şi o sonoritate a vocii, de excepţie. Sper ca până mâine să se mai dreagă situaţia (nu că m-ar ţine de 6 zile :)) ), ca să n-o mai facem fiartă, la repetiţii. Ce repetiţii, mă întrebi? Păi...cum să-ţi explic...o ardem artistic în ultima vreme şi, aparent, lumea chiar mai face muzică from time to time :). Am fost invitată să colaborez cu o trupă de cover-uri care a rămas în pană de solist. E foarte chill atmosfera cu băieţii, ba mai mult, chiar aştept fiecare revedere cu sufletul la gură, dornică să văd oameni de vârsta mea, care fac lucru de calitate, cu plăcere şi lejeritate. Să sperăm că o să avem unde vă invita întru audiere :).

Până una alta, cred că e suficient, pt o primă postare 2010istă.

ah, am uitat să menţionez că am început să "arunc la coş", şi mă umflu în pene de câte ori mingea chiar intră în coş, gândindu-mă: ce mândru ar fi tata, să mă vadă!!

Până data viitoare, te salut!, amice-citor-de-blog :))

vine Craciunul...

20:23. Duminica. cea mai anapoda zi din saptamana. cel putin atunci cand stii ca luni urmeaza sa dai ochii cu Gruescu si nu-ti iese piesa la dirijat. si ca si cum nu e de ajuns ca ma macina grijile pt scoala, din Cismigiu se aude Hrusca. Hrusca, care are 1000 de efecte pe voce si acum colindele suna ca 50 de oameni care vorbesc unul peste altul. frumos, n-am ce zice. e greu sa te mobilizezi si sa faci ce e de facut cu 2 saptamani inainte de vacanta. 

intr-o alta ordine de idei (pe aceeasi tema) ieri am avut de cantat in mall. si ca si cum nu e suficient de neplacut sa canti intr-un loc public unde lumea vine sa faca orice altceva in afara de ascultat colinde, responsabilii cu muzica din mall, au decis ca e mai interesant sa suprapuna 2 genuri complet diferite, decat sa opreasca jumatate de ora "arta" care duduia in difuzoare. asa ca, da-i coristule si rupe-ti plamanii urland "leru-i ler", ca sigur intra lumea in atmosfera craciunului.

cam atat am avut de zis. plictiseala mare. ma uit la Charlotte’s Web. vreau si eu un paianjen vorbitor...:-<

"ce faci in seara asta?"

o intrebare simpla la care de cele mai multe ori raspund cu: "...nimic...?". asa a fost si marti. si dupa luni intregi in care dupa "nimic"-ul meu urma un.."ah, ok", marti a urmat : "vrei sa mergi in vama?"  you can imagine my reaction... eram mai mult decat placut surprinsa si entuziasmata. aproape ca nu credeam ca o sa mai prind vremuri in care sa fac lucruri nebunesti asa fara plan. in fine...am fost nitel sceptica pana in momentul in care am urcat in masina. a fost cel mai lung drum spre mare. 5 insi intr-un matiz. imagine that... imi simteam buca stanga impunsa cu 'nspe mii de ace. dar in fine, detaliile tehnice conteaza mai putin. important e ca am ras, am jucat jocu ala in care iei o sfoara (sau siretul de la baschetii mei) o invarti pe maini, faci un model, vine vecinu, o ia de punctele "x" si..tot "X" si face un alt model si dupa trei schimbari te poticnesti. sau poate ni s-a intamplat numai noua...(app stie cineva sa ma invete sa-l  termin?:D), am spus bancuri, momente jenibile din viata (mea), small talk-uri despre te miri ce. it was refreshing. 

momente memorabile:

- am depasit un convoi militar (care se intorcea de la parada de 1 decembrie) de 3 ori (acelasi convoi de 3 ori:)) ).

-am trecut dunarea de 3 ori (toata lumea o trece de 3 ori in drum spre mare, dar nu toata lumea are norocul de a-l avea pe zghib, si farmecul lui aparte, ca  ghid turistic)

-am asteptat soarele care nu se indura sa rasara [ vedeam in paralel luna (plina, rotunda, usor creepy), in stanga si rasaritul (in nuante de roz-ciclam-mov-violet-portocaliu) in dreapta].

-am vazut cum se face un graffiti (cum se face, cum se strica, cum se face altul peste :)) )

-am asistat la lupta tastaturilor

-am ametit un caine (prin puterea mintii =)) )

-am baut un ceai in constanta

-am stat tot drumul de intoarcere cu fundul intr-o bomboana cu vodka

-am dormit cu nesimtire (dar incercam sa ma prefac ca sunt treaza)

-am...facut mai multe dar memoria imi joaca feste (again) 

mi-am dat seama marti seara cat de batrana m-am simtit in ultima vreme. in consecinta am decis sa intru in programul de "5 steps to feeling alive". nu stiu care sunt aia si nu asta conteaza. important e ca eu am decis sa fie 5 si dupa ce o sa cred eu ca a functionat, o sa aleg din x lucruri pe care le-am facut in tot timpul asta, 5 mai de doamne-ajuta pe care sa le postez si aici, in scop pur caritabil (salvarea omenirii, of course).

pana atunci, ma duc sa ma rafuiesc c-o acadea!

ai grija ce-ti doresti...

busy bee. in ultima vreme am tot avut cate ceva de facut. mai interesant, mai distractiv, mai obositor, mai plictisitor, mai benevol sau din obligatie...detalii. cert e ca nu mi-am mai facut timp sa astern ceva pe...sa-i spunem "hartie". nu s-au intamplat lucruri iesite din comun dar unele meritau la momentul respectiv mai multa atentie din partea mea. in fine, una peste alta, am fost la Suceava. foarte frumos. oras maricel, nu foarte difetit de alte orase maricele din restul tarii, nu extraordinar de curat (Sibiul bate tot), dar nici nu se compara cu mandra capitala. de vizitat nu am vizitat nimic din ce-mi oferea zona pt ca, in ciuda opiniei majoritatii, eu cred ca mai intai te indragostesti de oameni si apoi de priveliste. si de lucrul asta m-am asigurat. am avut parte de distractie, voie buna si prietenie, mai mult decat in orice alt loc am mai fost. oameni calzi, cu bun simti, cu chef de viata si muzica buna. am dansat, am cantat, am dansat, am baut si am dansat din nou. si de la atata dans...nici macar nu am reusit sa ma ametesc. am reusit in schimb sa ma destind, sa uit de toate probleme, de faptul ca prietenii sunt din ce in ce mai rari, sa uit ca facultatea imi mananca zilele, una cate una, ca vecinul renoveaza si pe langa sunetul mirific al bormasinii in zorii diminetii, a reusit sa faca o gaura in peretele comun de la baie, gaura care ne-a umplut casa de praf si ce alte lucruri se mai gasesc in ziduri:)). m-am simtit din nou tanara si plina de viata. bucurestiul ma oboseste mai tare decat credeam. ma face la psihic. suceava in schimb, m-a epuizat fizic. am dormit in diecare noapte (sau dimineata) ca un bebelus. la intoarcere am luat trenul (deci, la dus ne-am rasfatat intr-un autobuz). cea mai proasta alegere. mai nou, compartimentele sunt de 8 locuri (ca si cum 6 nu erau de ajuns..8-|) si am stat ca sardinele mai mult de jumatate din drum. imagineaza-ti 8 oameni incercand sa doarma/se uite la film/asculte muzica/manance in acelasi compartiment imputit. a fost horror. (!!!) oricum, multumim mai-marilor ca am ajuns tefere acasa (unde mai nou nu avem gaze la bucatarie. din lac in put). ca de obicei m-am pierdut in amanunte si nu siut daca ce am scris are logica 'au ba, dar nu mai conteaza pt ca oricum imi e mult prea lene sa recitesc si sa corectez asa ca...descurca-te:D!

intr-o alta ordine de idei,  poate te intrebai care-i treaba cu titlul...  pai, treba-i cam asa: ai grija ce-ti doresti ca se poate indeplini!-zice o vorba din batrani. ei bine, eu nu prea am grija ce-mi doresc. cam...niciodata. si ajung in situatii din care nu stiu cum sa ies, sau din care nu stiu daca vreau sa ies, si chiar daca as stii si cum si daca da sau ba, stric ceva din ce-am avut. pe scurt: cunoscut tip nou. tip nou mai mare ca mine. placut de el. aparent si el de mine. discutat de cateva ori, bla bla, bla bla. discutii strict amicale, si azi, hop-top, da-i cu sarutat si cu tentative de pus mana pe ici pe colo. aaaa!!! lumea nu mai e asa cum o stiam eu. sigur, suntem adulti si nu mai avem nevoie de joculete naive ca sa ne aratam intentiile, dar totusi, ce s-a intamplat cu baiatul grijuliu cu care m-am cunoscut si de cand tatele sunt noua mea fata?!?! whatever... nu stiu ce anume a fost gresit: faptul ca el merge mai repede decat ma asteptam, sau poate faptul ca eu sunt mai pudica decat credeam. nu e subiect de dezbatut  profund, asa ca... o sa las timpul sa ma invete ce-i mai bine. pana atunci, O bucata Mare de TUPEU si poate niste Curaj pt domnisoara, va rog.

pazea! incepe viata...

n-am gasit (titlu)

sunt de coma. 

e a 3-a oara cand postez intr-o noapte. dar ce sa-i faci...eu vad chestiii interesante, citesc lucruri ciudate si apoi, imi vine sa vorbesc...dar cu cine?..fetele dorm...eu nu am somn..ca asa, as vorbi in vis, dar daca nu e somn, nu e. si gata. si cu toate astea, nu am nimic de spus. adica de data asta, chiar nimic. doar ca eu, te cunosc mai bine decat vrei tu sa recunosti, te enervez mai putin decat sustii, si iti plac mai mult decat vrei sa arati. cu toate astea, in momentul de fata, eu stau singura in fata pc-ului si incerc o reusita (care e din start o ne-reusita)..eu macar am incercat.

ma plictisesc teribil. viata mi se pare fada si lipsita de provocari (din alea misto vreau sa zic). si mi se mai pare ca negrul este supraestimat. orice fel de negru. si apoi, cine e de vina ca eu ma plictisesc?? in mod evident nu eu... (ar fi practic imposibil ca eu sa fiu de vina pt ceva ce nu iese bine in viata mea8-|). cred ca o sa dau vina pe vecinul de la 8...care imi ignora constant salutul. cred ca e singurul din bloc care nu ma saluta. restul ma iubesc....sau cel putin asa arata. si nici macar nu-mi place de el...in fine, nu pot sa zic ca l-am vazut...dar am auzit o discutie tampita intre el si ea si de acolo am dedus ca nu are cum sa-mi placa de un tip care poate sa primeasca atat de multe insulte pe secunda fara sa riposteze. daca maine ma saluta, am gasit un motiv pt care sa ma trezesc poimaine. daca nu, nu. sper totusi sa-l recunosc si la un alt etaj...nu pot sa ma invart toata ziua pe la 8...